FOREIGN LANGUAGES

Balaam, Prorocul cu Două Feţe

Curriculum
Descoperirea pentru Învățători
7

MATERIAL PENTRU ÎNTREBĂRI

Numeri 22:1 - 25:18

VERSET DE MEMORAT: „Dumnezeu nu este un om ca să mintă, nici un fiu al omului, ca să-I pară rău. Ce a spus, oare nu va face? Ce a făgăduit oare, nu va împlini?“ (Numeri 23:19)

IDEI DE BAZĂ

Balaam a fost un personaj oarecum misterios şi a cărui poveste ocupă trei capitole complete în cadrul naraţiunii cărţii Numeri. Balaam nu a fost evreu, iar oraşul în care locuia se numea Petor (Deut. 23:4). El avea o reputaţie în divinaţie (prezicerea viitorului) şi incantaţii (adică în utilizarea puterilor oculte pentru binecuvântări şi blesteme). Balaam mai era dornic şi să îşi vândă serviciile (2 Petru 2:15).

La acel moment, Copiii lui Israel au înfrânt cu mare succes câteva armate duşmane după plecarea lor din Egipt, învingându-l inclusiv pe Amalec, regele Aradului, apoi pe amoriţi şi pe Og - regele din Basan. La ajungerea în câmpia Moabului, copiii lui Israel au înfruntat un alt fel de duşman. Balac, care era rege al Moabului, şi-a recunoscut neputinţa de a înfrânge Israelul, fără un ajutor supranatural. Din text tragem concluzia potrivit căreia reputaţia lui Balaam a fost larg răspândită, din moment ce Balac a trimis după el de la mare distanţă şi din moment ce a oferit un preţ imens pentru serviciile acestuia.

Balaam ajunge să rostească patru binecuvântări peste poporul lui Dumnezeu, şi de fiecare dată dintr-o altă locaţie. Fiecare dintre aceste patru rostiri au indicat binecuvântările de care au parte cei care îl urmează pe Dumnezeu, dar şi siguranţa promisiunilor Lui. Totuşi, referinţele Noului Testament, cu privire la Balaam, par să indice în mod direct lăcomia şi pofta lui pentru bani. Lăcomia l-a condus spre modalităţi prin care să dejoace voia revelată a lui Dumnezeu faţă de el. Se pare că lăcomia de care a fost cuprins nu i-a produs doar un comportament înşelător, dar a mers până acolo încât i-a orbit, atât ochii, cât şi inima, în privinţa realităţii mesajului adevărului lui Dumnezeu, adevăr care ar fi putut, la fel de bine, să fie aplicat şi propriei lui inimi.

În cele din urmă, rostind expresia: „O, de aş muri de moartea celor neprihăniţi…“ (Numeri 23:10), Balaam a ajuns să fie ucis chiar atunci când Israel i-a înfrânt pe madianiţi (Numeri 31:8).

SUGESTII PENTRU RĂSPUNSURILE LA ÎNTREBĂRI

1. În ce fel s-a diferenţiat abordarea Moabului şi a Madianiţilor faţă de duşmanii anteriori cu care s-a confruntat Israelul (Numeri 22:2-6)? De ce fel de abordări diferite face uz duşmanul sufletelor noastre ca să încerce să ne înfrângă spiritual?

Studenţii ar trebui să înţeleagă faptul că Balac - regele moabit, a preferat mai degrabă, în locul unei confruntări fizice deschise, printr-un atac frontal, să cheme pe cineva care să invoce un blestem împotriva poporului lui Dumnezeu. Este posibil ca Israelul nici să nu îşi fi dat seama că deja erau atacaţi în felul acesta, totuşi, acest atac a fost tot atât de real ca şi cele anterioare de pe câmpul de bătălie. Dumnezeu însă, i-a protejat pe israeliţi şi a schimbat blestemul, comandat de Balac, într-o binecuvântare din pricina dragostei şi grijei Sale mari faţă de poporul Lui ales.

În discuţia cu privire la tacticile folosite de Satan, studenţii pot să răspundă cu câteva aspecte specifice precum: ispita, descurajarea, mândria, etc. Ei trebuie să înţeleagă că esenţa bătăliei cu Satan este mai mult decât doar de ordin fizic. Studenţii trebuie să înţeleagă că Satan operează pe tărâmul înşelăciunii şi al vicleniei şi că dorinţa lui este de a distruge omenirea. Cu privire la Satan, Scriptura afirmă, în Iov 18:18, următoarele: „Este împins din lumină în întuneric, şi este izgonit din lume.“

2. Instrucţiunile date de Dumnezeu lui Balaam sunt foarte clare şi sunt cuprinse în Numeri 22:12. Care erau acele instrucţiuni? Oare de ce continuă acţiunea dincolo de acest punct?

Instrucţiunile date de Dumnezeu lui Balaam au fost: „Să nu te duci cu ei; şi nici să nu blestemi poporul acela, căci este binecuvântat (Numeri 22:12). Discuţia trebuie să se centreze în jurul insistenţei regelui moabit Balac şi a repetatelor sale oferte în privinţa onoarei, măreţiei, puterii şi câştigului material, toate numai ca să îl influenţeze pe Balaam. Satan nu renunţă uşor atunci când încearcă să îl descurajeze sau să îl facă pe copilul lui Dumnezeu să îşi schimbe părerea. Apoi, discuţia trebuie să remarce dorinţa lui Balaam de a discuta mai mult asupra acestei chestiuni şi chiar faptul de a se întoarce la Dumnezeu pentru a încerca să-L convingă să Îşi schimbe voia Sa revelată.

3. Avându-se deci în vedere lumina direcţiilor date de Dumnezeu, care părea a fi dorinţa lui Balaam?

Devine evident de dureros faptul că, în timp Balaam a recunoscut următorul adevăr: „…n-aş putea să fac niciun lucru, fie mic, fie mare, împotriva poruncii Domnului, Dumnezeului meu“ (Numeri 22:18), totuşi, dorinţa lui a fost de a avea şi onoarea şi câştigul material oferit de Balac. Balaam a fost reticent în a accepta instrucţiunile lui Dumnezeu şi L-a căutat pe Domnul pentru mai multe instrucţiuni, fiindcă nu i-a păsat de primele instrucţiuni primite. Remarcaţi în Numeri 22:21 faptul că Balaam merge să se întâlnească cu bătrânii, pe când Dumnezeu i-a spus că ar putea să meargă numai dacă ei vor veni să îl cheme din nou. (pentru conformitate, vezi versiunea englezească King James a Bibliei)

Balaam pare a fi un exmplu clasic în legătură cu ceea ce apostolul Iacov face referire în privinţa oricărui om „nehotărât şi nestatornic în toate căile sale“, respectiv a oamenilor „cu inima împărţită.“ (Iacov 1:8; 4:8). Balaam doreşte să obţină aprobarea lui Dumnezeu, dar vrea şi onoarea şi câştigul material oferit de lumea aceasta. Adresaţi acum clasei următoarea întrebare: Care sunt pericolele acestui fel de gândire? Domnul Isus, în Predica de pe Munte, a enunţat cât se poate de clar următoarele: „Nimeni nu poate sluji la doi stăpâni. Căci sau va urî pe unul şi va iubi pe celălalt; sau va ţinea la unul şi va nesocoti pe celălalt: Nu puteţi sluji lui Dumnezeu şi lui Mamona.“ (Matei 6:24).

4. Citind în Numeri 22:21-31, vedem cum dorinţele lui Balaam nu l-au condus numai spre a lua hotărâri josnice, ci, de asemenea, vedem cum l-au orbit faţă de divinitate şi faţă de avertismentul dat de Dumnezeu. Astăzi, în ce fel li se întâmplă oamenilor acelaşi lucru?

Balaam s-a aprins de mânie când măgăriţa nu a vrut să-l ducă mai departe pe cărarea pe care el, Balaam, a ales-o. Măgăriţa l-a văzut pe Îngerul Domnului, în timp ce Balaam nu l-a văzut. Astăzi, mulţi oameni nu ajung să recunoască purtarea de grijă a lui Dumnezeu.

Poate că acum doriţi ca studenţii dvs. să înşire unele modalităţi specifice prin care Dumnezeu încearcă să îi prevină pe oameni. Totuşi, mulţi continuă în direcţia greşită spre propria lor pierzare. Înţelegem că cei care nu trăiesc în lumina Evangheliei s-ar putea să nu sesizeze călăuzirea şi avertismentul dat de Dumnezeu, dar în privinţa celor care pretind că îl cunosc pe Cristos, şi încă în mod personal? În 1 Samuel 15:23, Biblia spune: „Căci neascultarea este tot atât de vinovată ca ghicirea, şi împotrivirea nu este mai puţin vinovată decât închinarea la idoli şi terafimi…“ Discutaţi modul prin care Satan ar putea să folosească dorinţa, pentru ca cineva să îşi urmeze propria cărare, mult mai des decât să folosească ispita ca să deschidă calea păcatului.

5. În referinţa biblică Numeri 22:34 este consemnată recunoaşterea păcatului de către Balaam. Este acest fapt un act de căinţă din partea lui? Dacă da, de ce da? Sau dacă nu, atunci de ce nu?

Numai simpla recunoaştere a păcatului nu înseamnă pocăinţă. Cereţi studenţilor dvs. să sugereze câteva exemple biblice. Iuda şi-a recunoscut păcatul (Matei 27:4), întocmai ca Faraon (Exodul 9:27) şi regele Saul (1 Samuel 15:24,30; 26:21), totuşi, nu găsim nicio dovadă că toţi aceştia s-au întors la Dumnezeu, ca să capete îndurare. Chiar în prezenţa unei măgăriţe, care a vorbit, şi a unui Înger al Domnului, Balaam se oferă să se întoarcă doar „…dacă nu găseşti că e bine ce fac eu.“ De asemenea, s-ar putea ca studenţii dvs. să remarce că faptele lui Balaam, cuprinse în restul naraţiunii, pun un serios semn de întrebare în dreptul sincerităţii lui.

6. Care a fost mesajul general al fiecăreia dintre cele patru binecuvântări (vezi, de la Numeri 22:20, până la Numeri 24:14) rostite de Dumnezeu prin gura lui Balaam asupra Copiilor lui Israel?

Prima binecuvântare (Numeri 22:39-23:12) a accentuat natura aleasă şi binecuvântată a lui Israel pentru că dragostea lui Dumnezeu s-a întors spre ei. A doua binecuvântare (Numeri 23:13-26) a accentuat calitatea lui Israel de popor cuceritor datorită credincioşiei lui Dumnezeu şi a garanţiei promisiunilor şi legământului Său. Accentul celei de a treia binecuvântări (Numeri 23:27-24:14) este pus pe mulţumirea lui Israel după intrarea şi luarea în posesie a Ţării Făgăduite. Ţara este atât frumoasă, cât şi bogată datorită binecuvântării lui Dumnezeu. Ultima binecuvântare rostită de Balaam, vorbeşte direct de promisiunea legată de Mesia şi de biruinţele Lui în zilele din urmă. Această binecuvântare a cuprins de asemenea şi vedenii ale destinului naţiunilor, altele decât Israelul.

7. Noul Testament face referire la calea lui Balaam (2 Petru 2:15), la rătăcirea lui Balaam (Iuda 11) şi la învăţătura lui Balaam (Apocalipsa 2:14). Care pare să fie sensul acestor trei referinţe biblice şi care este avertismentul pentru creştinii din primele zile, dar și pentru noi, cei de astăzi?

Următoarele trimiteri biblice: 2 Petru 2:15-16, respectiv, Iuda 1:11, fac referire la lăcomia şi setea de acaparare a lui Balaam, ceea ce l-a condus mai degrabă în căutarea bogăţiei şi dorinţei de a avea cinste, în loc să-l conducă spre adevăr şi supunere. Această ispită este evidentă în lumea de azi, în mod particular în societăţi în care bunăstarea se găseşte din abundenţă. Uneori, atât moralitatea, cât şi etica, fie sunt strâmbate, fie sunt încălcate, de dragul câştigului material sau al promovării. Apostolul Iuda îl pune sub acuzare pe Balaam, alături de ucigaşul Cain, care a fost afectat toată viaţa lui, dar şi alături de Core, care s-a răsculat împotriva autorităţii date lui Moise de către Dumnezeu, Core ajungând să fie înghiţit de pământ.

Avertismentul cuprins în Apocalipsa 2:14, dat bisericii din Perga în privinţa „învăţăturii lui Balaam“ nu pare a fi o referinţă directă la lăcomia lui Balaam, ci, mai degrabă, la ultimele instrucţiuni ale acestuia, date lui Balac, privind o modalitate prin care să îi prindă pe picior greşit pe Copiii lui Israel. Aceste instrucţiuni erau cu privire la o sărbătoare idolatră (consumul de hrană adusă ca jertfă idolilor) şi a încurajării la imoralitate sexuală între bărbaţii din Israel şi femeile din Moab şi Madian. Ceea ce Balaam nu a reuşit să înfăptuiască prin a blestema Israelul în favoarea lui Balac, a reuşit prin a da sfaturi care i-au încurajat de fapt pe israeliţi să se compromită cu naţiunile idolatre ale Moabului şi Madianului. Studenţii trebuie atenţionaţi în sensul că, după ce au rezistat atacurilor duşmanului, trebuie să continue a fi vegheatori împotriva oricărui compromis, atât în privinţa idolatriei, cât şi în privinţa moralităţii.

8. Uneori, Dumnezeu face dovada suveranităţii Sale, stăpânind şi/sau folosindu-se de oameni neevlavioşi sau păgâni, ca să împlinească propriile Sale scopuri în lume. În acest sens, daţi câteva exemple biblice şi câteva exemple ale zilelor moderne.

Studenţii pot să alcătuiască o listă cu exemple biblice precum: Nebucadneţar, fraţii lui Iosif ori Saul din Tars. Pe toţi aceştia Dumnezeu i-a folosit pentru împlinirea propriilor Sale scopuri, cu toate că ei nu erau evlavioşi. După aceea, studenţii ar trebui să îi numească pe alţii din cadrul istoriei moderne sau chiar să menţioneze anumite evenimente curente, care au fost folosite de Dumnezeu tocmai pentru a face ca planul Său suveran să înainteze în privinţa omenirii.

CONCLUZIE

Cât de bine este să îmbrăţişăm adevărul Împăratului Universului şi să Îi urmăm toate învăţăturile, atât cu vorbele, cât şi cu vieţile noastre. Binecuvântările Sale sunt şi astăzi la dispoziţia noastră, chiar dacă există o luptă pe care trebuie să o purtăm. Natura acesteia nu este fizică, ci spirituală, iar în ceea ce ne priveşte, noi trebuie să fim de gardă, trebuie să fim vigilenţi, până când Domnul ne va chema. „O, de aş muri de moartea celor neprihăniţi, şi sfârşitul meu să fie ca al lor!“ (Numeri 23:10b).