FOREIGN LANGUAGES

Lumina din Cer

Curriculum
Povestiri Sfinte pentru Cei Mici
68

Fapte 8:1-4; 9:1-22

A fost odată un om al cărui nume era Saul. Saul nu-L iubea pe Isus. Saul chiar a încercat să îi arunce în temniță pe oamenii care Îl iubeau pe Isus.

Într-o zi, Saul a auzit că prietenii lui Isus îi învățau pe oamenii din alte orașe. O, lucrul aceasta l-a înfuriat pe Saul foarte mult.

Saul s-a dus la un om care era Marele Preot şi i-a cerut voie să meargă în toate acele orașe pentru a-i prinde pe prietenii lui Isus. Apoi, urma să îi aducă pe toți înapoi la Ierusalim. Saul avea de gând să se poarte cu răutate şi asprime faţă de ei, pentru că aceşti oameni Îl iubeau pe Isus.

Marele Preot a fost bucuros să-l lase pe Saul să meargă şi să-i prindă pe prietenii lui Isus. El i-a dat lui Saul și scrisori către oamenii de acolo, cerându-le să-l ajute pe Saul să-i găsească pe prietenii lui Isus. Saul era convins că făcea un lucru bun. Dar Saul nu ştia nici că Isus era cel mai bun Prieten al lui şi nici că El era Fiul lui Dumnezeu.

Saul a luat scrisorile şi a pornit spre acele locuri. El trebuia să străbată un drum foarte lung.

Totul s-a întâmplat după ce Isus s-a înălţat la Cer, dar Isus ştia ce urma să facă Saul. Isus era foarte întristat pentru că Saul s-a purtat așa. Poate că Isus S-a gândit că Saul era de fapt un om prea bun ca să se poarte așa. Saul îşi folosea buzele doar ca să spună lucruri urâte despre Isus. El îşi folosea ochii doar ca să vadă lucruri rele pe care să le facă. Ce ucenic bun ar fi fost Saul pentru Isus, dacă el şi-ar fi folosit buzele pentru a le spune oamenilor că Isus îi iubeşte!

Saul şi prietenii săi îşi urmau drumul înainte. Ei se apropiau de un oraș numit Damasc. Deodată, toți s-au oprit.

O lumină foarte strălucitoare a coborât din cer. Lumina aceea l-a învăluit pe Saul, care a căzut la pământ. Apoi s-a mai întâmplat ceva. Un glas din cer îi vorbea direct lui Saul zicând: „Saule, Saule, pentru ce Mă prigoneşti?” Ştiţi cine vorbea? Da, era chiar Isus.

Saul a rămas uimit! Poate că îi era şi frică! El credea cu adevărat că facea bine prigonindu-i pe prietenii lui Isus. Când Saul a fost la școală, cineva l-a învățat numai lucruri neadevărate despre Isus.

Saul a strigat cu disperare: „Cine eşti Tu, Doamne?” şi Isus i-a răspuns lui Saul: „Eu sunt Isus pe care-L prigonești.” Din cuvintele pe care i le-a spus Isus, Saul a crezut că Isus este Fiul lui Dumnezeu.

Îndată, Saul a început să se gândească la cât de rău a fost el față de oricine îl iubea pe Isus. Lui Saul îi părea rău foarte mult! Îi părea rău pentru orice lucru rău pe care îl făcuse. Saul L-a întrebat pe Isus ce dorea ca el să facă pentru Isus.

Isus i-a spus lui Saul să meargă în oraș și acolo va afla ce va trebui să facă. Prietenii lui Saul erau şi ei uimiţi. Ei au văzut lumina aceea strălucitoare şi L-au auzit pe Isus vorbindu-i lui Saul cu glas puternic din Cer.

Saul s-a ridicat de la pământ şi a deschis ochii. Dar, vai, el nu putea să vadă! Era orb. Saul nu putea să vadă nimic.

Prietenii lui Saul au trebuit să îl ia de mână. Așa l-au condus pe orbul Saul până în oraș. L-au dus până la casa unui om şi l-au lăsat acolo.

A trecut o zi. Saul nu putea să vadă. Au trecut două zile. Saul tot nu putea să vadă. Saul nu a mâncat nimic. El nici nu a băut nimic. Saul doar stătea acolo fiind orb.

Saul s-a gândit cât de aspru și cât de rău a fost el. Așa au trecut trei zile şi Saul tot orb era. Saul a început să se roage. Când ne rugăm Isus ne ajută. El ne aude. Isus l-a auzit pe Saul şi El a ştiut că lui Saul îi părea rău.

Atunci, un om a venit să vorbească cu Saul şi i-a zis: „Isus mi-a spus să vin aici şi să mă rog pentru tine, ca să poţi să vezi din nou.”

Omul acela şi-a pus mâinile peste ochii lui Saul şi s-a rugat. Când omul şi-a luat mâinile de pe el, Saul a deschis ochii. Acum putea să vadă! Nu mai era orb! Ce bine era să vadă din nou!

Isus mi-a redat vederea, se gândea Saul. El mi-a redat şi buzele, ca să vorbesc. Acum vreau să fiu slujitorul lui Isus. Eu vreau să îmi folosesc buzele pentru a spune tuturor să-L iubească pe Isus.

Şi Saul a făcut chiar aşa. El le-a spus multor oameni despre Isus, Fiul lui Dumnezeu. Isus îi dăduse o inimă curată. El i-a dat chiar şi un nume nou. După toate acestea, Isus i-a dat numele Pavel. De atunci încolo, el nu a mai fost Saul.

Isus ţi-a dat și ție glas și buze ca să cânţi pentru El. Isus ţi-a dat limbă ca să le spui altor băieței și fetițe despre Isus. Le foloseşti tu oare pentru Isus?