FOREIGN LANGUAGES

Construirea Cortului Întâlnirii

Curriculum
Descoperirea pentru Studenți
11

MATERIAL PENTRU ÎNTREBĂRI

Exodul 24:12 până la 40:38

VERSET DE MEMORAT: „Astfel au fost isprăvite toate lucrările locaşului cortului întâlnirii. Copiii lui Israel au făcut tot ce poruncise lui Moise Domnul: aşa au făcut.” (Exodul 39:32)

IDEI DE BAZĂ

Dumnezeu şi-a condus poporul ales afară din robia egipteană, către locul de la Muntele Sinai. Slava Sa s-a manifestat sub forma unui nor şi Moise era singura persoană care putea să meargă şi să stea în acesta. După ce Moise a petrecut patruzeci de zile şi nopţi în prezenţa lui Dumnezeu, Dumnezeu i-a spus, ca oamenii să-i aducă o jertfă de bună voie din ce au ei mai scump. Apoi, urma să facă un cort, în care El urma să locuiască. Dumnezeu le-a dat instrucţiuni despre cum să facă construcţia, mobilierul, proiectul. Copiii lui Israel au pus la dispoziţie mai mulţi decât era nevoie, iar meseriaşi iscusiţi au făcut munca. Cortul Întâlnirii şi uneltele acestuia au fost aduse la Moise, care a hotărât dacă au fost făcute sau nu conform poruncii Domnului. Apoi, într-o anumită zi, Moise a instalat Cortul şi toate lucrurile. Când a terminat lucrul „un nor a acoperit cortul adunării, şi slava Domnului a umplut Cortul Întâlnirii.”

Dorinţa lui Dumnezeu, aceea de a fi aproape de poporul Lui, era săvârşită prin construirea Cortului Întâlnirii. Acesta i-a dat Lui un loc sfânt, de a locui printre Copiii lui Israel (Exodul 25:8). Tabernacolul (Cortul Întâlnirii) a fost locul în care se făcea ispăşirea pentru păcatele poporului şi în care aveau acces la prezenţa Lui (Exodul 25:22). Dumnezeu a folosit prezenţa slavei Sale în Cort pentru a conduce poporul în călătoria lor (Exodul 40:36). Cortul Întâlnirii este tiparul planului de mântuire. Dumnezeu şi-a trimis unicul Său fiu ca să ne răscumpere din păcatele noastre (1 Corinteni 15:3). Ne-a acordat acces în prezenţa Sa (Efeseni 3:12; Evrei 10:19), şi prin Duhul Său Sfânt doreşte să ne călăuzească în călătoria noastră de creştini (Ioan 16:13).

ÎNTREBĂRI

1. În Exodul 24:16-17 citim că slava lui Dumnezeu a locuit pe Muntele Sinai. Care a fost reacţia lui Moise în faţa prezenţei lui Dumnezeu, a fost diferită faţă de cea a Copiilor lui Israel? De ce crezi că reacţia lor a fost diferită?

2. Dumnezeu i-a spus lui Moise să ceară Copiilor lui Israel să aducă o jertfă, pentru a construi Cortul Întâlnirii. Ce condiţie a pus El pentru jertfă şi de ce? (Exodul 25:1-8)

3. În Exodul 25:10 citim despre primul plan pentru unul din obiectele din Cort. Care este acest obiect şi de ce a început Dumnezeu cu acesta?

4. Exodul 25 la 27 ne descrie detaliat despre Cortului Întâlnirii şi obiectele acestuia. Enumeră zece elemente pentru care Dumnezeu a dat amănunte.