FOREIGN LANGUAGES

Pornirea sau Începutul

Doctrine

Bine ai venit în familie!

Decizia ta de a deveni creştin este cea mai importantă alegere pe care o vei face vreodată. Rugăciunile înălţate de tine către Dumnezeu ca să fii mântuit schimbă complet cursul vieţii tale, făcând din tine o nouă făptură, o nouă persoană. Isus îţi va purta de grijă în călătoria ta prin lumea aceasta, călătorie spre Cer, dacă îţi vei păstra hotărârea de a-l lăsa pe El să-şi croiască drum în viaţa ta.

Adevărata mântuire aduce o schimbare radicală, şi datorită acesteia, schimbarea poate să pară puţin copleşitoare. Poate că nu eşti chiar atât de sigur ce anume aşteaptă Dumnezeu de la tine. Este posibil chiar să te întrebi dacă, într-adevăr, tu ai ce trebuie pentru a trăi o viaţă creştină. Iată o informaţie importantă – nu ai ce trebuie. Nimeni nu are aşa ceva prin propria lui putere! Dar nu dispera, în primul rând tocmai de aceea ai venit la Isus! Asemeni oricui altcuiva, şi tu ai avut o nevoie disperată de Mântuitor ca să te ajute să trăieşti drept, şi să-ţi arate calea spre viaţa veşnică. Acum, pentru că ai siguranţa iertării lui Cristos, poţi să înveţi să te sprijini pe El. Cristos va fi puterea ta, călăuza ta, va fi sfătuitorul tău. El va fi alături de tine în fiecare ceas din zi pentru a te ocroti în orice situaţie. El este un adevărat prieten!

Înainte ca să devii creştin, poate că ai încercat să-ţi spui ţie însuţi: “Pot să mă descurc.” Acum poţi să zici: “Domnul poate să mă descurce.” Întocmai după cum un copil se încrede în părinţii lui că vor avea grijă de tot ceea ce el are nevoie, tot astfel, Dumnezeu vrea ca tu să te încrezi în El ca fiind Părintele tău ceresc. În timp ce tu îţi vei da silinţa să trăieşti aşa în fiecare zi, vei ajunge să apreciezi chiar şi mai mult ce plan minunat este acesta.

Păstrează legătura cu Cerul

Pentru ca să nu pierzi ceea ce ţi-a dat Dumnezeu, este deosebit de important să comunici cu El. Fă-ţi timp în fiecare dimineaţă să fii singur cu Domnul. Citeşte câte un fragment din Biblie. Un loc bun cu care să începi cititul este Evanghelia după Ioan. Cugetă la ceea ce tocmai ai citit. Faptul acesta va însemna acum mult mai mult pentru tine decât a însemnat vreodată. Roagă-te, vorbindu-i lui Dumnezeu, ca şi cum i-ai vorbi unui prieten apropiat. Spune-i Lui despre dorinţa ta de a-l sluji pe El, spune-i care sunt nevoile tale şi adu-i la cunoştinţă întrebările care te frământă. Lasă ca El să-i vorbească inimii tale. Şi nu uita să-i mulţumeşti pentru ceea ce El deja a înfăptuit pentru tine.

La sfârşitul zilei, fă-ţi timp să te rogi lui Dumnezeu şi să-l lauzi pentru o zi de biruinţă. Prin faptul că îl vei căuta cu consecvenţă pe Dumnezeu, vei ajunge să descoperi nu doar că te vei întări duhovniceşte, ci, că vei ajunge, de asemenea, să preţuieşti profund prietenia ta cu Isus Cristos.

Doar o singură zi

Biblia compară călătoria vieţii creştinului cu o întrecere sportivă. Şi nu este vorba nici de alergarea de o sută zece metri garduri, nici de o sută metri plat! Ci, este vorba de o probă de alergare de rezistenţă. În general, mai este mult de trăit de la momentul mântuirii până la ziua în care vei păşi pe acele străzi de aur din Ierusalimul Ceresc.

De-a lungul drumului pe care îl ai de parcurs trebuie să înfrunţi un adeversar care vrea să renunţi şi să faci cale întoarsă. Satan este un duşman subtil. Nu-i da voie să te descurajeze prin teama că vei aluneca de la credinţă. Chiar dacă nu ai întotdeauna sentimentul acelei străluciri, sentiment pe care l-ai avut în clipa în care ai crezut, hotărăşte-te cu ajutorul lui Dumnezeu să menţii legătura. După aceea vei birui!

Secretul menţinerii legăturii tale este de a lua în considerare doar o singură zi. Atunci când Satan încearcă să te facă a te îngrijora cu privire la ziua de ieri sau la ziua de mâine, spune-i fără teamă că ziua de mâine este în mâinile lui Dumnezeu şi că tot Dumnezeu deja s-a îngrijit de ziua de ieri. Concentrează-te doar pe astăzi. Dumnezeu făgăduieşte să vină în întâmpinarea tuturor nevoilor zilei, indiferent cu ce te confrunţi tu.

Creştinismul este un proces de maturizare şi are nevoie de timp. Modelează-ţi viaţa după exemplul lui Cristos, aşa după cum El ţi-l descoperă. Dar, în acelaşi timp, fii răbdător şi lasă ca Dumnezeu să te călăuzească pas cu pas. Dumnezeu are un orar desăvârşit pentru viaţa ta, prin urmare, încrede-te în El pentru a te conduce la pacea pe care El ţi-o alege.

Părtaşia este esenţială

Dumnezeu a destinat ca omul să fie parte a unei comunităţi. În calitate de creştin, ai nevoie de părtăşia altor credincioşi cu aceleaşi convingeri. Frecventează o biserică unde Biblia este predată ca învăţătură în deplinătatea ei. Exemplul şi sfatul creştinilor încercaţi te va ajuta să creşti din punct de vedere duhovnicesc, adică din punct de vedere spiritual. Vei învăţa, de asemenea, cum să mărturiseşti altora. Şi vei descoperi puterea, bucuria şi mulţumirea care provin din faptul de a fi un membru activ, consacrat, al familiei lui Dumnezeu.

Atunci când vine vorba despre prieteni care nu sunt credincioşi, să fii conştient că Satan va dori să îi folosească pentru ca să te învingă. În timp ce trebuie să fii amabil faţă de ei, faptul de a-i introduce în interiorul cercului prieteniei tale este un lucru lipsit de înţelepciune. Oare, de ce? Pentru că tentaţia, cu alte cuvinte, ispita, de a-ţi compromite credinţa va fi ea însăşi o prezenţă constantă în astfel de situaţii. Pur şi simplu, lumina şi întunericul nu pot să fie amestecate, nu se pot combina. Cei din jurul tău trebuie să cunoască pe ce anume te bazezi, iar apoi că tu rămâi ferm pe acea temelie. S-ar putea ca, uneori, prietenii tăi să te persecute, dar cel mai adesea ei te vor respecta, atât pe tine, cât şi poziţia sau atitudinea pe care ai luat-o faţă de adevăr!

Centrul vieţii tale să fie Cristos

Nu uita că viaţa trece cu repeziciune. În timpul existenţei tale pe pământ poţi să faci alegeri care nu mai pot să fie schimbate. Aşa că, aşează priorităţile tale pe temelia valorilor veşnice. Fii înţelept şi lasă deoparte tot ceea ce ar putea să te împiedice, în vreun fel sau altul, de a-ţi atinge ţinta finală – Raiul.

Dă-ţi toată silinţa de a urma exemplul lui Cristos, în sensul de a trăi pentru alţii. Următorul lucru de care ai nevoie, stând într-adevăr alături de Dumnezeu, este responsabilitatea ta imensă de a împărtăşi Evanghelia cu cei din jurul tău. Fiindcă îl slujeşti pe Dumnezeu, El îţi va crea multe prilejuri pentru ca tu să fii o lumină în această lume întunecată. Şi ce fior mai mare ai putea să simţi decât fiorul de a călăuzi un alt suflet spre bucuria mântuirii?  

Avântă-te cu îndrăzneală şi trăieşte!

Viaţa în calitate de creştin este o aventură fără limite pentru cei dornici să renunţe la tot pentru Isus Cristos. Trebuie doar să-ţi consacri viaţa fără ezitare lui Isus. Făcând astfel, vei experimenta profunda satisfacţie şi pace pe care numai creştinul dedicat o cunoaşte.

În cele ce urmează sunt redate nişte referinţe biblice care se referă la aspecte menţionate în acest material. Rezervă-ţi câteva minute pentru a le căuta şi a le citi. Observă cum aceste versete, chiar dacă au fost scrise cu aproape două mii de ani înainte, ele ţi se aplică şi ţie astăzi. Aceasta este frumuseţea Evangheliei. Te întâmpină exact unde te afli, iar după aceea te pregăteşte pentru ca într-o zi să fii acolo unde este Dumnezeu.

Toate lucrurile sunt noi (2 Cor. 5:17)

Putere în încercări (2 Cor. 12:9; 1 Pet. 5:7; 1 Tes. 5:17)

Aleargă cu stăruinţă (Evrei 12:1,2)

Împotriveşte-te duşmanului (1 Pet 5:8,9)

Doar o singură zi (Matei 6:34)

Părtăşie (Evrei 10:25; 2 Cor. 6:14);

Mărturiseşte (Marcu 16:15)

Viaţa veşnică (2 Cor. 4:18; 1 Cor. 2:9)