FOREIGN LANGUAGES

Botezul cu Duhul Sfânt în Profunzime

Doctrine
Puterea pentru slujire.

Botezul cu Duhul Sfânt este experienţa Duhului Sfânt care vine în viaţa unei persoane ca să îi dea putere pentru a-L sluji pe Dumnezeu. De aceea, un studiu al acestei experienţe trebuie să înceapă cu o explorare a Persoanei şi a naturii Duhului Sfânt.

Cine este Duhul Sfânt?

În Scriptură, termenii Duhul Sfânt şi Spiritul Sfânt sunt interschimbabili. Ambele formulări sunt traduse din aceeaşi expresie provenită din textele originale din limba greacă. Duhul Sfânt nu este o identitate abstractă sau o influenţă îndepărtată, ci o personalitate distinctă a Dumnezeirii. Duhul Sfânt Însuşi este Dumnezeu, parte a Trinităţii care constă din Dumnezeu Tatăl, Dumnezeu Fiul şi Dumnezeu Duhul Sfânt. El are personalitate şi toate atributele Divinităţii.

Duhul Sfânt a fost de faţă la Creaţie. În Geneza 1:2 citim: „…Duhul lui Dumnezeu se mişca pe deasupra apelor.“ De la Creaţie şi apoi de-a lungul evenimentelor Bibliei, se remarcă evidenţa Duhului Sfânt, însă în Noul Testament, găsim o revelaţie deplină a lucrărilor Duhului Sfânt.

Fiecare credincios este influenţat de Duhul lui Dumnezeu. Duhul Sfânt regenerează inima omului (Ioan 3:3-5; Tit 3:5). Duhul Sfânt îl sfinţeşte pe credincios (Romani 15:16; 1 Corinteni 6:11). Totuşi, umplerea cu Duhul sau botezul cu Duhul Sfânt este o experienţă dincolo de regenerare (mântuire) şi sfinţire.

Deşi botezul cu Duhul Sfânt a fost simbolizat în Vechiul Testament şi i s-a făcut aluzie prin prorocii Vechiului Testament, doar după răstignirea, învierea şi înălţarea lui Isus s-a turnat Duhul Sfânt peste credincioşi. Când Isus a încheiat lucrarea Sa pe pământ şi după ce s-a întors la Tatăl, Duhul Sfânt a venit aşa după cum a fost promis – ca Mângâietor.

Ce este botezul cu Duhul Sfânt?

Astăzi, se aud şi se citesc multe despre botezul cu Duhul Sfânt. Există diverse înţelegeri teologice şi opinii. Unele dintre acestea afirmă că această experienţă a fost numai pentru Biserica Primară şi că nu este pentru credincioşii de azi. Alţii dau învăţături cu privire la faptul că o persoană primeşte tot ceea ce Dumnezeu are pentru persoana respectivă la momentul convertirii. Unii cred că botezul cu Duhul Sfânt înseamnă vorbirea în limbi. Cu toate acestea, trebuie să ne bazăm credinţa pe Scriptură. Ce are de spus Biblia despre botezul cu Duhul Sfânt?

Ioan Botezătorul a profeţit că Isus, Cel despre care el vorbea, va boteza cu Duhul Sfânt şi cu foc. În Matei 3:11 citim: „Cât despre mine, eu vă botez cu apă, spre pocăinţă; dar Cel ce vine după mine este mai puternic decât mine şi eu nu sunt vrednic să-I duc încălţămintele. El vă va boteza cu Duhul Sfânt şi cu foc.“ Cuvântul care este tradus botez înseamnă „a fi imersat; a fi în totalitate acoperit“ şi poate să fie înţeles privind la demonstraţia fizică a botezului în apă. Când suntem botezaţi în apă, după ce am fost mântuiţi, suntem coborâţi în apă şi apa ne acoperă complet. Suntem imersaţi, în totalitate sub apă. Când primim botezul cu Duhul Sfânt, suntem în totalitate imersaţi, acoperiţi şi umpluţi cu Duhul Sfânt.

Isus, de-asemenea, a folosit cuvântul botez în legătură cu revărsarea Duhului Sfânt. El le-a explicat ucenicilor Săi că, asemeni felului în care Ioan Botezătorul a botezat cu apă, ei vor fi botezaţi cu Duhul Sfânt. Cuvântul botez le-a sugerat urmaşilor Lui o idee asupra a ceea ce urma să îi aştepte – că urmau să fie imersaţi în Duhul Sfânt.

Profeţie a revărsării

Cu aproximativ 800 de ani înainte ca Isus Cristos să vină pe pământ, prorocul Ioel a scris despre botezul cu Duhul Sfânt. Relatarea sa proroceşte evenimente despre care ştim că s-au împlinit în secolul trecut (secolul XX). În cartea biblică „Ioel“ citim:
„Şi voi copii ai Sionului bucuraţi-vă şi veseliţi-vă în Domnul, Dumnezeul vostru, căci El vă va da ploaie la vreme, vă va trimete ploaie timpurie şi târzie, ca odinioară (în prima lună – versiunea engleză KJV)“… „După aceea, voi turna Duhul Meu peste orice făptură; fiii şi fiicele voastre vor prooroci, bătrânii voştri vor visa visuri şi tinerii voştri vor avea vedenii. Chiar şi peste robi şi peste roabe voi turna Duhul Meu în zilele acelea.“ (Ioel 2, 23, 28-29).

Poate că Ioel nu a înţeles pe deplin profeţia pe care a rostit-o, dar Dumnezeu era peste el şi ca urmare acele cuvinte au fost rostite prin inspiraţia Duhului Sfânt pentru ca să ne spună că va fi o revărsare a Duhului lui Dumnezeu. Ploaia Timpurie corespunzătoare revărsării Duhului în Ziua Cincizecimii; Ploaia Târzie corespunzătoare revărsării Duhului Sfânt, revărsare care a început în zorii veacului al XX-lea.

Revărsarea din Ziua Cincizecimii

Înainte ca Isus să se fi înălţat în Ceruri, El le-a spus ucenicilor că Duhul Sfânt va veni. Isus i-a instruit pe ucenici să rămână în Ierusalim până când urmau să primească „făgăduinţa Tatălui“, care era umplerea cu Duhul Sfânt. În Biblie citim cum un grup format din 120 de persoane era adunat în odăiţa de sus, având în minte un singur scop: Domnul a promis că le va trimite o putere (peste ei), iar ca urmare ei erau hotărâţi să o primească.

Scripturile ne spun că s-a întâmplat ceva în odăiţa de sus, ceva care nu s-a mai văzut şi care nu s-a mai experimentat înainte – puterea lui Dumnezeu pogorându-se peste ucenici, care s-au umplut cu Duhul Sfânt. Astfel, citim: „În Ziua Cincizecimii erau toţi împreună în acelaşi loc. Deodată a venit din cer un sunet ca vâjiitul unui vânt puternic şi a umplut toată casa unde şedeau ei. Nişte limbi ca de foc au fost văzute împărţindu-se printre ei şi s-au aşezat câte una pe fiecare din ei. Şi toţi au început să vorbească în alte limbi, după cum le da Duhul să vorbească.“ (Fapte.Ap. 2:1-4).

Dumnezeu şi-a făcut cunoscută prezenţa Sa acestui grup de credincioşi într-un mod remarcabil în această revărsare de început a Duhului Sfânt. Pogorârea Duhului a fost însoţită de două manifestări: sunetul „ca vâjiitul unui vânt puternic“ şi apariţia şi împărţirea unor „limbi ca de foc“. Ioan Botezătorul l-a anticipat pe Acela care va boteza „Cu Duhul Sfânt şi cu foc“ (Matei 3:11; Luca 3:16) şi cele două manifestări fizice au alcătuit o imagine grafică a pogorârii Duhului Sfânt.

Evidenţa acestui eveniment măreţ a fost aceea că persoanele care au fost astfel umplute au început să vorbească „în alte limbi, după cum le da Duhul să vorbească.“ Cei sosiţi în Ierusalim pentru Sărbătoarea Cincizecimii, care au venit şi din ţări îndepărtate, au recunoscut limbile care au fost astfel vorbite şi au rămas uimiţi când i-au auzit pe credincioşi vorbind în limbi pe care ei, credincioşii în cauză, nu le-au învăţat niciodată. Petru s-a ridicat şi a declarat că ceea ce s-a întâmplat fusese profeţit de către prorocul Ioel – Duhul Sfânt s-a pogorât. Predica lui Petru din ziua aceea a avut ca rezultat mântuirea a trei mii de suflete. Dispensaţia Duhului Sfânt sau dispensaţia penticostală a început atunci şi continuă şi în prezent. De fapt, acest eveniment a marcat naşterea Bisericii.

Alţi beneficiari consemnaţi în Scriptură

În anii care au urmat Zilei Cincizecimii, darul Duhului Sfânt a continuat să se reverse peste credincioşi. Scriptura consemnează câteva dintre acele exemple. Ulterior, Duhul Sfânt a fost revărsat şi peste Neamuri, după aproximativ opt ani, în casa lui Corneliu. Cei care l-au însoţit pe Petru au recunoscut imediat că acei credincioşi adunaţi în casa centurionului roman au primit darul Sfântului Duh, întrucât „ …îi auzeau vorbind în limbi şi mărind pe Dumnezeu.“ (Faptele Ap.10:46). În Fapte 19:6 citim cum Duhul Sfânt s-a pogorât peste un grup de credincioşi la Efes şi când acest lucru s-a întâmplat, „ …ei vorbeau în alte limbi şi proroceau“. Toţi au primit Duhul Sfânt cu semnul vorbirii în alte limbi – fiecare dintre limbile respective fiind distincte şi nefiind învăţate anterior.

Revărsarea Penticostală din Strada Azusa

În diverse perioade, înainte de secolul al XX-lea, Dumnezeu a revărsat sporadic Duhul Său peste anumite persoane. Chiar şi aşa, acele revărsări constituiau doar nişte „stropi“ ai „ploii târzii“ profeţită de Ioel. În luna Aprilie a anului 1906, un mic grup de oameni, aparţinând unor diverse organizaţii creştine, au organizat adunări pentru rugăciune într-o casă situată pe strada Bonnie Brae (Povârnişul Bonnie) din Los Angeles, California. Scopul acelor întruniri a fost de a căuta umplerea cu Duhul Sfânt, auzind că această experienţă deja a fost trăită de credincioşii din Midwest (Vestul Mijlociu al Statelor Unite). Credincioşii aceştia erau creştini născuţi din nou, ulterior sfinţiţi, toţi fiind împreună (adică învoindu-se, fără constrângere, pentru acelaşi scop – n.trad.), după cum au fost cei din odăiţa de sus în Ziua Cincizecimii.

Peste acest grup de credincioşi adunaţi în strada Bonnie Brae, Dumnezeu a revărsat Duhul Său şi i-a botezat cu Duhul Sfânt. Ei au experimentat aceeaşi evidenţă exterioară a primirii botezului, întocmai ca evidenţa ucenicilor în Ziua de Rusalii, vorbind în alte limbi „după cum le da Duhul să vorbească.“ După experimentarea acestei realităţi, de către un număr de credincioşi, vestea s-a răspândit şi la scurt timp după aceea adunările au fost transferate în alte locaţii mai mari de pe strada Azusa.

Pe măsura trecerii timpului, puterea Duhului Sfânt a continuat să se reverse şi mii de credincioşi născuţi din nou şi sfinţiţi au primit botezul cu Duhul Sfânt. Oamenii au început să se strângă din toate colţurile lumii ca să-şi aprindă torţele, pentru ca, după aceea, să meargă şi să continue răspândirea flăcării Rusaliilor în lume. Cei care au frecventat acele servicii au adunat relatările adunărilor într-un ziar pe care l-au denumit The Apostolic Faith (Credinţa Apostolică), iar titlurile primei ediţii explodau cu ştiri: „Cincizecimea a Sosit!“. S-a proclamat faptul că „mulţi sunt convertiţi, sfinţiţi şi umpluţi cu Duhul Sfânt, vorbind în limbi, întocmai cum s-a întâmplat în Ziua Cincizecimii.“

Care sunt condiţiile prealabile?

Pentru umplerea cu Duhul Sfânt trebuie efectuaţi nişte paşi esenţiali. Mai întâi, persoana trebuie să fie născută din nou, să fie neprihănită prin credinţă. Scriptura este categorică în această privinţă şi-anume că: Duhul Sfânt nu este dat unei persoane neconvertite. La 1 Corinteni 2:14 citim: „Dar omul firesc nu primeşte lucrurile Duhului lui Dumnezeu, căci, pentru el, sânt o nebunie; şi nici nu le poate înţelege, pentru că trebuiesc judecate duhovniceşte.“

Un al doilea pas, sfinţirea deplină, se produce atunci când persoana mântuită pătrunde mai adânc în consacrare şi Dumnezeu îi curăţă inima. Credincioşii nu sunt numai iertaţi pentru păcatele comise anterior convertirii, ci, ei au nevoie să fie eliberaţi de natura păcătoasă moştenită, iar această eliberare se realizează prin sfinţirea deplină. Vechea natură păcătoasă (firea) trebuie să fie răstignită astfel ca noua natură în Cristos să poată să fie pe deplin exprimată (Romani 8:28). Atunci inima este gata (pregătită – n. trad.) pentru darul Sfântului Duh.

Cei 120 care s-au adunat în odăiţa de sus la vremea revărsării iniţiale erau persoane mântuite. Ei erau urmaşii de aproape ai lui Cristos şi erau, evident, consacraţi în a urma învăţăturile date de El. Ca urmare, s-au adunat în odăiţa de sus şi au stăruit în cereri şi rugăciuni. Când a venit Ziua Cincizecimii, la zece zile după înălţarea lui Isus, „ …erau toţi împreună în acelaşi loc“. Isus s-a rugat pentru ca ei să experimenteze unitatea descrisă prin această expresie. În Ioan 17:9 citim cuvintele lui Isus: „Pentru ei Mă rog. Nu Mă rog pentru lume, ci pentru aceia pe care Mi i-ai dat Tu…“ Această rugăciune nu a fost rostită pentru cei pierduţi, ci, pentru aceia care deja erau urmaşii Lui, iar El, Isus Cristos, s-a rugat pentru ca Dumnezeu să îi sfinţească (Ioan 17:17). Când Duhul Sfânt s-a revărsat peste ei, ei erau împreună – dovada faptului că fuseseră sfinţiţi.

Mântuirea şi sfinţirea duc la bun sfârşit iertarea păcatelor şi îndepărtarea naturii păcătoase. După aceea, condamnarea pentru păcatele comise şi natura păcatului au dispărut, iar inima devine locul potrivit în care să locuiască Duhul Sfânt. Dumnezeu, care doreşte să trăiască în noi, este Dumnezeu Sfânt. Locul în care Dumnezeu locuieşte trebuie să fie un loc sfânt. Aşa că, trebuie să avem grijă de păcat (în sensul ca să nu-l mai comitem) şi de inimă să rămână curată. Când locul acesta (inima) este sfânt, suntem gata să primim umplerea Duhului Sfânt.

Liderii penticostali la începutul veacului al XX-lea erau avocaţi fermi ai mântuirii şi ai sfinţirii, ultima fiind privită ca a doua lucrare a harului. Categoria acestor lideri îi includea pe următorii: William Seymour – liderul trezirii spirituale din Strada Azusa; Charles Parham – dascălul lui William Seymour; respectiv Florence Crawford – considerată ca fiind unul dintre primii lucrători-cheie de pe Strada Azusa. Aceştia au înţeles şi au transmis altora faptul că botezul cu Duhul Sfânt, având semnul vorbirii în limbi, era o experienţă pentru acei care au fost mai întâi mântuiţi şi după aceea sfinţiţi.

Controversa potrivit căreia era necesar ca credinciosul, înainte de a primi Duhul Sfânt, să fie sfinţit, a început atunci când W.H. Durham, care a vizitat Azusa şi care, iniţial, a îmbrăţişat învăţăturile acestea, a predicat în cadrul unei Convenţii Penticostale ţinută în Chicago în anul 1910 şi a căutat să minimalizeze experienţa sfinţirii, ca fiind cea de-a doua lucrare categorică a harului, denumindu-şi noua doctrină „The Finished Work“ (Lucrarea Isprăvită). Acest fapt nu a fost altceva decât o îndepărtare de ceea ce Parham, Seymour şi Florence Crawford au susţinut şi învăţat la începutul acestei mişcări. Liderii din Strada Azusa au denunţat doctrina lui Durham, afirmând că aceasta nu a făcut altceva decât să deschidă calea „falsurilor spirituale“ în experienţa penticostală veritabilă. Ei au susţinut că Biblia arată şi învaţă cu claritate că botezul cu Duhul Sfânt este pentru acei care au fost cu adevărat convertiţi, sfinţiţi pe deplin şi care trăiesc o viaţă biruitoare, fără de păcat.

Primirea Botezului cu Duhul Sfânt

Cum primim această experienţă? Răspunsul nu este complicat: prin rugăciune şi sfinţire. Când inima şi viaţa sunt curate înaintea lui Dumnezeu, atunci credinciosul trebuie să îi ceară lui Dumnezeu botezul cu Duhul Sfânt. Este dorinţa şi intenţia lui Dumnezeu să depună acest dar în inimile care sunt pregătite să îl primească. În Luca 11:9-10, citim cuvintele lui Isus: „ …Cereţi şi vi se va da; căutaţi şi veţi găsi; bateţi şi vi se va deschide. Fiindcă oricine cere, capătă; cine caută, găseşte; şi celui ce bate, i se deschide.“ Apoi, evanghelistul Luca continuă prin a descrie, redând cuvintele Mântuitorului, modul în care părinţii pământeşti dau diverse lucruri copiilor lor: „Deci, dacă voi, care sunteţi răi, ştiţi să daţi daruri bune copiilor voştri, cu cât mai mult Tatăl vostru cel din ceruri va da Duhul Sfânt celor ce I-L cer!“ (Luca 11:13).

Deşi multe consacrări sunt făcute în timp ce căutăm sfinţirea, este posibil să mai existe acel ceva pe care Dumnezeu dorește să îl înlăture din vieţile noastre atunci când căutăm umplerea Duhului. Dumnezeu pretinde în continuare o nouă supunere a sufletului, a minţii, a trupului şi a duhului nostru. El vrea să controleze fiecare gând, fiecare plan, iar uneori aceasta presupune rugăciuni stăruitoare pentru a-l lăsa pe El să direcţioneze complet fiecare arie a vieţii noastre. Ascultarea merge mână în mână cu supunerea: Petru a proclamat faptul că Duhul Sfânt este dat celor care sunt ascultători de Cuvântul lui Dumnezeu (Faptele Ap.5:32).

Noi nu putem să îmbunătăţim (sau să schimbăm – n. trad.) cu nimic modalitatea în care cei 120 au primit botezul cu Duhul Sfânt în Ziua Cincizecimii. Ei nu au făcut decât să se roage şi iarăşi să se roage, având în minte doar un singur scop, iar scopul acela era de a face ceea ce Isus le-a poruncit să facă. La fel, şi voi trebuie să vă fixaţi un singur scop şi să vă rugaţi până când veţi primi botezul Duhului Sfânt.

Credinţa este un element vital în obţinerea acestei experienţe, întocmai după cum stau lucrurile la primirea mântuirii şi la primirea sfinţirii. Când un credincios sfinţit vine la Dumnezeu, cerându-I botezul cu Duhul Sfânt, acel credincios trebuie să creadă că promisiunea lui Dumnezeu este adevărată şi că poate să ajungă la ea prin credinţă, pentru a acepta darul promis. Din moment ce este clar că acest dar este valabil (Faptele Ap.2:39) şi că, într-adevăr, ni se porunceşte să-L primim pe Duhul Sfânt (Efeseni 5:18), credinţa trebuie, pur şi simplu, să se sprijine pe aceste promisiuni şi porunci şi ca urmare, trebuie făcut pasul înainte pentru a pretinde această binecuvântare.

Duhul Sfânt este un dar, iar un dar trebuie să fie primit. Din moment ce noi îi solicităm lui Dumnezeu Duhul Sfânt, nu trebuie să cerşim înaintea Lui, pentru că Dumnezeu vrea să ne dăruiască această experienţă! Faptul în sine este o siguranţă care trebuie să aducă multă laudă şi bucurie, iar lauda (la adresa lui Dumnezeu – n trad.) deschide un canal direct în prezenţa lui Dumnezeu. Mulţi sunt dintre aceia care au mărturisit că, atunci, când au uitat cu totul de ei înşişi, pur şi simplu, bucurându-se şi lăudându-l pe Dumnezeu, s-a produs acea mărturie - a botezului cu Duhul Sfânt.

Vorbirea în alte limbi este evidenţa externă care a fost aleasă drept semn a pogorârii Duhului Sfânt. Această evidenţă este uniformă şi consistentă printre creştinii umpluţi de Duhul în toate culturile de pe toate meridianele. Botezul cu Duhul Sfânt nu se rezumă la şi nu tratează exclusiv vorbirea în alte limbi, ci evidenţa scripturală a primirii botezului este aceea că, persoana care primeşte botezul vorbeşte într-o altă limbă pe care nu a învăţat-o niciodată.

Expresia „vorbirea în limbi“, provine din limba greacă de la un cuvânt compus, şi-anume: glossa (limbă) respectiv lalia (vorbire). Expresia face referire la o vorbire exprimată printr-o limbă omenească, însă prin puterea Duhului Sfânt. Limba vorbită prin ungerea Duhului Sfânt nu va fi bolboroseală, ci o limbă clară. Atunci când puterea Duhului s-a revărsat peste Biserica Primară la Rusalii, mulţimea care îi ascultau pe cei ce vorbeau în limbi „a rămas încremenită, pentru că fiecare îi auzea vorbind în limba lui“ (Fapte. Ap. 2:6).

Nu este necesar să fim îngrijoraţi peste măsură de felul în care vom vorbi în limbi. Orice manifestare adevărată a Duhului lui Dumnezeu va fi dusă la îndeplinire într-o manieră care îl va slăvi pe Dumnezeu. Darul Sfântului Duh este ceea ce se primeşte, iar atunci când vine, Duhul Sfânt va vorbi prin glasurile noastre. În măsura în care ascultăm de El şi îi acordăm deplina libertate de a face şi de a spune ceea ce El doreşte, atunci El – Duhul Sfânt – va deţine controlul. Duhul nostru va fi extaziat de prezenţa Sa, iar noi Îl vom proslăvi. Evidenţa umplerii poate să fie constituită doar de câteva cuvinte sau de cuvinte (diferite – nota trad.) a căror pronunţare să se desfăşoare pe parcursul multor ore. Dumnezeu cunoaşte şi va trimite evidenţa într-o manieră pe care noi o vom şti. Prezenţa Duhului Sfânt a lui Dumnezeu este inconfundabilă!

Scopul botezului

Scriptura indică clar scopul pentru care este dat Duhul Sfânt. Cartea Faptele Apostolilor ne spune: „Ci voi veţi primi o putere, când se va pogorî Duhul Sfânt peste voi, şi-Mi veţi fi martori în Ierusalim, în toată Iudeea, în Samaria şi până la marginile pământului.“ (Fapte.Ap.1:8) Puterea Duhului Sfânt nu a fost dată pentru proslăvirea personală a ucenicilor, ci pentru folosul altora, al semenilor lor. Puterea Duhului avea să îi învrednicească de a fi martori pentru Cristos în toată lumea – de a mărturisi despre învierea lui Isus.

Cei 120 au fost cu Domnul încă de la răstignire şi în felul acesta au devenit ei martori ai faptului că El a înviat din morţi. Prin marele mandat au fost instruiţi să meargă în toată lumea şi să predice Evanghelia la orice făptură. Lumea – mapamondul – cunoscută la vremea aceea în istorie nu a fost aşa de mare cum este astăzi, dar ucenicii nu au dispus de mijloacele de transport pe care le avem astăzi. Când au auzit porunca de a merge în toată lumea, au simţit, fără îndoială, la fel cum ne-am simţi noi astăzi, şi-anume: Cum vom putea să înfăptuim porunca aceasta? Cum vom putea să înştiinţăm întreaga lume că Isus este viu?

Umplerea Duhului Sfânt a fost ceea ce a venit în întâmpinarea acelei necesităţi. Puterea venită de la Duhul lui Dumnezeu le-a dat curaj, îndrăzneală, încredere, intuiţie, abilitate şi autoritate. Ucenicii au avut nevoie de toate acestea pentru a-şi îndeplini mandatul primit de la Dumnezeu.

Noi, astăzi, avem exact aceeaşi nevoie şi aceeaşi resursă este disponibilă. Oamenii încă mai primesc putere în vieţile lor prin botezul cu Duhul Sfânt şi încă mai există, chiar şi astăzi, puterea pentru slujire. Persoana credincioasă care primeşte Duhul Sfânt va avea ungerea şi abilitatea de a-l mărturisi pe Cristos cel înviat!

Mandatul pe care El l-a încredinţat ucenicilor este acelaşi mandat care ne este dat şi nouă astăzi. Avem o responsabilitate de a mărturisi lumii faptul că ştim că Isus a înviat din morţi, că El a schimbat vieţile noastre şi că avem întâlnire cu El. Experienţa pe care o avem cu Isus nu ne-a fost dată ca să o păstrăm pentru noi înşine. Porunca dată nouă, mandatul nostru, constă în a fi martori la ceea ce am văzut şi am experimentat. Vom avea nevoie de ajutor din ceruri şi de aceea Domnul ne-a făgăduit că ne va trimite puterea de care avem nevoie – botezul cu Duhul Sfânt.

Influenţa Divină a Duhului Sfânt

Cuvântul din limba greacă care este tradus în limba noastră prin cuvântul Mângâietor este Parakleetos, a cărui semnificaţie este „persoană care dă ajutor“ sau „însoţitor“. Când Duhul lui Dumnezeu umple o persoană cu plinătatea Sa, El este prezent în persoana respectivă pentru a-şi împlini slujirea Sa de iluminare, călăuzire, împuternicire, ungere şi învăţare.

Când suntem botezaţi cu Duhul Sfânt, El ne călăuzeşte în tot adevărul. Vor fi momente când vom avea nevoie să cunoaştem care este adevărul Cuvântului lui Dumnezeu sau care este voia lui Dumnezeu în vieţile noastre. Duhul Sfânt ne va conduce la o astfel de înţelegere. Vor fi momente când vom avea nevoie de ajutorul divin pentru a îndeplini o lucrare pentru Domnul. Ştim că propria noastră abilitate este insuficientă. Privind la semnificaţia originală a cuvântului putere, constatăm că acest cuvânt ar fi putut să fie, la fel de bine tradus, prin „abilitate“. Ca urmare, vom primi abilitate, abundenţă, putere şi tărie când suntem umpluţi cu Duhul Sfânt.

Isus a spus că Duhul Sfânt va rămâne în noi. Imediat ce începem umblarea creştină, El este cu noi pe tot parcursul, însă după ce suntem botezaţi cu Duhul Sfânt, El va fi în noi.

Duhul Sfânt ne va aduce aminte de toate lucrurile, „orice v-aş fi spus“. Se poate să fim în situaţia în care conversăm cu cineva şi să simţim că ar trebui să-i vorbim un cuvânt legat de Dumnezeu. Este posibil să gândim şi astfel: „Nu ştiu cu adevărat ce anume se petrece în sufletul acestei persoane. Atunci, cum pot să-i vorbesc despre lucrul de care are nevoie?“ În astfel de situaţii, Duhul lui Dumnezeu ne va direcţiona şi ne va da cuvintele pe care să le rostim. Duhul Sfânt va face o slujbă mai bună din aceasta, mai bună decât am fi noi în stare să facem vreodată, chiar dacă am acordat întreaga consideraţie situaţiei respective cu mult timp înainte. Duhul Sfânt este Singurul care cunoaşte gândurile şi intenţiile inimii! Dacă, pur şi simplu, trăim pentru Domnul, atunci Duhul Domnului ne va crea ocazii şi ne va ajuta să ne exprimăm clar şi să fim martori eficienţi cu privire la faptul că ceea ce cunoaştem este adevărul.

Duhul Sfânt dă viaţă, energie, ajutor şi nădejde. Tot El ne va da şi îndrăzneală. Liderii religioşi de pe vremea apostolilor s-au minunat de vorbirea lui Petru, Ioan şi a celorlalţi, tocmai pentru că apostolii nu au urmat o pregătire în cadru organizat aşa după cum liderii religioşi fuseseră pregătiţi. De aceea, liderii religioşi i-au etichetat pe Petru şi pe Ioan ca fiind „oameni simpli (în sensul de ignoranţi – nota trad.), needucaţi“, însă Petru şi Ioan au fost învăţaţi direct de Duhul lui Dumnezeu şi au vorbit cu autoritate evidentă, incontestabilă. Lui Petru şi lui Ioan li s-a cerut să nu mai predice în Numele lui Isus, însă ei au fost cu adevărat ataşaţi mandatului pe care Isus l-a încredinţat lor şi, ca urmare, au proclamat adevărul, fără nicio ezitare. Petru şi Ioan au ascultat mai degrabă de Dumnezeu, decât de oameni.

Astăzi, Pentru Credincioşi

Dumnezeu botează astăzi cu Duhul Sfânt întocmai cum a făcut în timpul Bisericii Primare. În cartea Faptele Apostolilor găsim cuvintele lui Petru, după ce el a avut parte de această experienţă: „Căci făgăduinţa aceasta este pentru voi, pentru copiii voştri şi pentru toţi cei ce sunt departe acum, în oricât de mare număr îi va chema Domnul, Dumnezeul nostru.“ (Fapte. Ap.2:39). Dacă astăzi eşti mântuit şi sfinţit, atunci botezul cu Duhul Sfânt este pentru tine. În această privinţă nu sunt excepţii! Dumnezeu nu este selectiv în promisiunile Sale. El nu a zis că unii ar putea să aibă botezul, dar alţii nu. Dumnezeu are pregătită această experienţă pentru oricine îndeplineşte cerinţele Sale.

Trebuie să aveţi în vedere că, în cazul ucenicilor, faptul acesta nu a fost opţional, şi-anume să primească sau să nu primească Darul Sfântului Duh. Isus le-a poruncit să aştepte puterea făgăduită. Botezul cu Duhul Sfânt nici chiar astăzi nu este o opţiune. Această experienţă este o necesitate pentru fiecare persoană care doreşte ca viaţa sa să fie utilizată şi binecuvântată de Dumnezeu.

Îi mulţumim lui Dumnezeu pentru aceia care continuă să se roage neîncetat, care primesc şi au parte de această experienţă în zilele noastre. Dacă încă nu ai primit botezul Duhului Sfânt, poţi şi tu să-l primeşti. Eşti mântuit? Eşti sfinţit? Dacă este aşa, Domnul doreşte să te umple cu Duhul Sfânt. El vrea să pună ceva în tine care să te încarce, deci care îţi va da putere. El vrea să te facă să fii capabil să trăieşti o viaţă care gravitează în jurul stării de a fi un martor al învierii lui Isus. El vrea să-ţi dea îndrăzneală şi autoritate. El vrea să îţi dea putere pentru a proclama Evanghelia care le spune oamenilor, bărbaţilor şi femeilor, că pot să fie mântuiţi şi că pot să cunoască acest fapt şi că, astfel, vieţile lor pot să fie transformate.

Caută şi vei primi această experienţă în viaţa ta!